Fiecare dintre noi a învăţat la scoală că limba română a luat naştere prin contopirea limbii vorbite de poporul dac şi limba latină. Eu nu împărtăşesc însa întru totul această teorie.
Haideţi să recapitulăm; Dacia a fost cucerită de romani în anul 106 după cel de-al doilea război. Odată cucerită, romanii au adus pe aceste meleaguri militari şi funcţionari de-ai lor, începând astfel procesul de romanizare controlata al regiunii pâna la retragerea Aureliană din Dacia Romană, ce s-a produs definitiv în primavara anului 275. Aşadar geneza limbii române s-a produs într-o perioadă de aproape 170 de ani. Mai corect de atât nu se poate.
Cu toate acestea un lucru nu se leagă. Stăpânirea romană se întindea pe teritoriul Olteniei, Munteniei, Banatului şi Sudului Transilvaniei de astăzi. Nu înteleg astfel cum pe teritoriul Moldovei (de la Carpaţii Orientali până la Nistru), Bucovinei şi al Maramureşului se vorbeste aceeaşi limbă română, deşi aceste teritorii, întinse de altfel, nu au fost niciodată sub stăpânire romană. Unii ar spune că pe aceste teritorii se vorbeşte aceeaşi limbă română datorită faptului că în acele vremuri se producea totuşi un comerţ bazat preponderent pe troc şi că astfel din interacţiunea locuitorilor s-a implementat noua limbă. Totusi trebuie să avem în vedere faptul că de la extremitatea nordică a stapânirii romane şi până în Bucovina şi nordul Moldovei sunt în jur de 500 km, o distanta enormă pentru acele vremuri, si că e greu de crezut că în 170 de ani locuitorii Moldovei, Bucovinei şi Maramureşului au şi adoptat această noua limbă. Ar exista însă o alta teorie, careia eu îi dau mai multă crezare; aceea că limba vorbită (dar nescrisă niciodată) de daci era una foarte apropiată de cea latină, o latina vulgara chiar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu